Capitan la 15 ani by Jules Verne
Author:Jules Verne
Language: eng
Format: mobi
Publisher: Harq al-Ada
Published: 2011-01-28T23:00:00+00:00
Capitolul II
HARRIS ŞI NEGORO
A doua zi, după ce Dick Sand şi tovarăşii lui tăcuseră ultimul popas în pădure, doi oameni se întâlneau la trei mile de acolo, aşa cum se înţeleseseră dinainte. Cei doi oameni erau Harris şi Negoro. Se va vedea în curând care e locul jucat de întâmplare în faptul că pe ţărmul Angolei s-au întâlnit portughezul venit din Noua Zeelandă şi americanul pe care meseria de negustor de sclavi îl silea să străbată deseori această provincie din vestul Africii.
Harris şi Negoro stăteau la poalele unui bananier uriaş, pe malul unui pârâu năvalnic, care curgea printre două perdele de papirus.
Portughezul şi americanul, care se întâlniseră tocmai în momentul acela, începură să vorbească despre întâmplările care avuseseră loc cu câteva ceasuri în urmă.
— Aşadar, Harris, spuse Negoro, n-ai putut să-i atragi mai în adâncul Angolei pe cei din mica trupă a căpitanului Sand, cum îi zic ei băieţaşului aceluia de cincisprezece ani?
— Nu, prietene, răspunse Harris, şi e chiar de mirare că am izbutit să-i aduc şi până aici, la cel puţin o sută de mile de coastă. De mai multe zile, tânărul meu prieten Dick Sand mă privea cu ochi bănuitori şi bănuielile i se schimbau încet-încet în siguranţă, aşa că, zău...
— Numai încă o sută de mile de i-ai mai fi dus, Harris, am fi fost şi mai siguri de ei. Dar nu trebuie să ne scape nici acum!
— Ei, asta e!... Cum s-ar putea să ne scape? răspunse Harris, dând din umeri. Îţi repet, Negoro, că era timpul s-o şterg!... Am citit în ochii tânărului meu prieten că tare i-ar mai fi plăcut să-mi tragă un glonte în burtă şi, după cum ştii, am un stomac delicat, care nu poate mistui corcoduşe de-astea, cam douăşpe bucăţi la oca.
— Bine! spuse Negoro. Am şi eu o socoteală de aranjat cu elevul ăsta marinar.
— Pe care ai să i-o plăteşti cu vârf şi îndesat, prietene. Şi acum să-ţi spun ce-am făcut: în primele zile ale călătoriei am izbutit să-i fac să creadă că se găsesc în deşertul Atacama, pe care îl vizitasem pe vremuri. Dar, într-o zi, mucosul ăla mic îmi ceru să-i arăt arbori de cauciuc şi păsări-muscă, ba mamă-sa ceru quinquinas... Ce să mai vorbesc de vărul Benedict ăla, care se încăpăţâna să găsească gângănii americane... Zău că nu mai ştiam ce să născocesc. După ce i-am făcut cu multă trudă să ia nişte girafe drept struţi — asta imaginaţie, Negoro, nu-i aşa? — nu mai ştiam cum să fac ca să scap cu faţa curată şi mai departe. De altfel, vedeam limpede că tânărul meu prieten nu se mai mulţumea cu explicaţiile pe care i le dădeam. În drum am dat peste urme de elefanţi. Apoi au apărut şi nişte hipopotami!... Şi ştii şi tu. Negoro, că a spune că în America sunt elefanţi şi hipopotami e totuna cu a spune că în temniţele din Benguela sunt oameni cinstiţi. În sfârşit, ca să mă dea gata de tot, iată că pe negrul ăla bătrân îl
Download
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.
Spell It Out by David Crystal(36177)
Life for Me Ain't Been No Crystal Stair by Susan Sheehan(35864)
Cecilia; Or, Memoirs of an Heiress — Volume 1 by Fanny Burney(32652)
The Great Music City by Andrea Baker(32619)
Cecilia; Or, Memoirs of an Heiress — Volume 2 by Fanny Burney(32020)
Cecilia; Or, Memoirs of an Heiress — Volume 3 by Fanny Burney(32004)
Professional Troublemaker by Luvvie Ajayi Jones(29711)
The Secret History by Donna Tartt(19351)
We're Going to Need More Wine by Gabrielle Union(19119)
Twilight of the Idols With the Antichrist and Ecce Homo by Friedrich Nietzsche(18705)
All the Missing Girls by Megan Miranda(16399)
Cat's cradle by Kurt Vonnegut(15465)
Pimp by Iceberg Slim(14706)
For the Love of Europe by Rick Steves(14649)
Bombshells: Glamour Girls of a Lifetime by Sullivan Steve(14148)
Norse Mythology by Gaiman Neil(13470)
Talking to Strangers by Malcolm Gladwell(13467)
Fifty Shades Freed by E L James(13301)
The Social Justice Warrior Handbook by Lisa De Pasquale(12251)