Morometii - vol.2 by Marin Preda

Author:Marin Preda
Language: eng
Format: mobi
Publisher: Harq al-Ada
Published: 2011-02-05T23:00:00+00:00

IV

– Unde-ai plecat Niculae, unde te duci? Stai puţin că vreau să te întreb ceva.

Era glasul unei fete... Tocmai termina de tăiat ce apucase cu mâna, dând cu o mişcare uşoară peste umăr spicele şi punându-le pe polog. Apoi părăsi lanul şi o luă spre drumul de plan. Era Marioara, singură cu maică-sa, Fântână nemaiavând de mult obiceiul să iasă la muncă, la câmp. De altfel ei nici nu aveau mult pământ, trei pogoane pe care le adusese muierea când îl luase.

Fântână făcuse trei copii, unul murise pe frontul rusesc, unul mai mic decât Marioara era la liceu, deşi la şcoală învăţase prost, era un „zăltat”, cum spuneau oamenii, adică un ţicnit, dar trecuse la examenul de admitere fiindcă avea „origine sănătoasă”. Marioara, deşi învăţase bine la şcoală, făcuse doar cursul complet, de şapte ani, n-o dăduse taică-său mai departe, fiindcă nici ea nu stăruise. Era o fată care nu crescuse prea mare, semăna la păr cu lipoveanul, dar statura nu era a lui, ci a maică-sii, ai fi putut lesne să-i dai şaisprezece ani, deşi ea trecuse de douăzeci. Fântână, cu anii, ajunsese un uriaş, deşi o parte din mărimea lui îi mai venea şi din grăsime şi când te uitai la el şi îi vedeai capul aşa mare te întrebai dacă nu cumva şi creierul lui suferea, şi poate că de aceea bea el spirt albastru cu speranţa că, cine ştie, alcoolul acela fiind „medicinal” ar putea să-i mai topească din grăsimea care îi apăsa mintea. Marioara mai moştenea de la maică-sa scârba pentru mâncare şi mai ales pentru băutură, era de mirare cât de puţin mânca ea la masă şi n-ar fi pus pe limbă o picătură de ţuică s-o pici cu ceară, şi mai ales o limpezime a gândurilor şi a faptelor pe care tatăl ei nu o avea.

În drum spre capătul lanului fata se abătu pe la căruţă şi scotoci în cutie şi luă din ea o mică basma înflorată pe care şi-o puse repede pe cap şi se uită într-o oglindă cât palma pe care o răzimase de bucceaua osiei, se aplecă jos şi se drese, să n-o vadă Niculae.

– Uite acuşi viu, că eram cu basmaua ruptă, zise ea apropiindu-se. Şi adăugă: la secere, de, n-are rost să te duci gătită ca la horă.

Şi îşi arătă picioarele în ciorapi groşi, să nu i le ardă soarele şi să nu i le zgârie miriştea.

– Da, da, şopti Niculae ca pentru sine, uitându-se la ea dintr-o parte, sigur, aşa este, frumuşică fată, nimic de zis, numai că eu nu prea am timp de stat de vorbă, aici e problema!

– Nu e nimic, zise Marioara pornind alături, încotro se ducea el. N-avem noi mult de secerat, un pogon şi jumătate de grâu, în trei-patru zile l-am terminat, dacă dăm încet.

Şi s-ar fi zis de departe că ea părăsise locul nu din întâmplare, fiindcă trecuse Niculae pe-acolo, ci fiindcă aşa se înţelesese cu el, să vie el s-o ia de-acolo şi să plece pe urmă împreună.

– Da, da, ţine-te tu după mine că o să ajungi departe, zise Niculae înteţind paşii.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.