Cele doua turnuri by J.R.R. Tolkien

Author:J.R.R. Tolkien
Language: eng
Format: mobi
Tags: ro
Published: 2010-09-09T21:00:00+00:00

― Şi ce se va întâmpla dacă Sauron nu-l va cuceri? Ce-o să-i faci? întrebă Pippin.

― Eu? Nimic, zise Gandalf. N-o să-i fac absolut nimic. Nu-mi doresc să ajung cel mai mare şi mai tare. Ce s-o alege de el, habar n-am. Mi se rupe inima când văd că ce-a fost bun acum putrezeşte în turn. Totuşi nouă nu ne-a mers rău. Ciudate sunt întorsăturile sorţii. Adesea ura se întoarce împotriva ei însăşi. Mă gândesc că, şi dacă am fi pătruns în Orthanc, n-am fi putut găsi multe comori mai de preţ ca globul pe care ni l-a azvârlit Limbă de Vierme.

Deodată, printr-o fereastră deschisă de sus, din turn, ţâşni un ţipăt pătrunzător.

― Se pare că şi Saruman gândeşte la fel ca mine, zise Gandalf. Hai să-i lăsăm cu ale lor.

Se întoarseră la poarta în ruină. Nici nu trecură bine pe sub boltă, când printre umbrele pietrelor pe care se aflau apărură Arborebărbos şi câteva zeci de enţi. Aragorn, Gimli şi Legolas se uitară uluiţi la ei.

― Iată-i pe trei dintre tovarăşii mei, Arborebărbos, zise Gandalf. Ţi-am vorbit de ei, dar nu i-ai cunoscut.

Le spuse numele pe rând. Bătrânul ent îi scrută îndelung cu privirea şi le vorbi fiecăruia. Ultimul fu Legolas.

― Aşadar, ai făcut tot drumul din Codrul Întunecat până aici, preabunule elf! Ce pădure măreaţă era!

― Şi încă mai e, zise Legolas. Dar nu într-atât, încât noi, care locuim acolo, să nu ne bucurăm când vedem arbori noi. Cât de fericit aş fi să călătoresc prin Codrul Fangorn! Am trecut doar pe la poalele lui şi parcă nu-mi mai venea să mă întorc.

Lui Arborebărbos îi luciră ochii de plăcere.

― Sper să-ţi îndeplineşti dorinţa până n-or îmbătrâni colinele astea prea tare, zise el.

― O să mă-ntorc, dacă o să am noroc, spuse Legolas. M-am înţeles cu prietenul meu ca, dacă totul merge bine, să vedem Fangornul împreună; cu îngăduinţa ta, bineînţeles.

― Orice elf care vine cu tine e bine venit, zise Arborebărbos.

― Prietenul de care-ţi vorbesc nu este elf, spuse Legolas. E Gimli, fiul lui Gloin.

Gimli făcu o plecăciune adâncă; securea îi alunecă de la cingătoare şi se izbi cu zgomot de pământ.

― Hmm, hmm! Ce să-ţi spun! făcu Arborebărbos, uitându-se la el cu ochii întunecaţi. Pe lângă că e gnom, mai poartă şi securea asta mare! Am toată bunăvoinţa faţă de elfi; dar îmi ceri prea mult. Ciudată prietenie!

― O fi ea ciudată, zise Legolas, dar câtă vreme-o trăi Gimli, eu n-am să vin singur în Fangorn. Securea lui nu-i pentru arbori, ci pentru grumazuri, o, Stăpân al Codrului Fangorn. A doborât patruzeci şi doi în bătălie.

― Hmm! Nu mai spune! făcu Arborebărbos. Aşa da! Păi, lucrurile au să curgă de la sine; şi nu-i nevoie să te pripeşti. Dar acum trebuie să ne despărţim o vreme. Ziua-i pe ducă; totuşi Gandalf zice că veţi pleca înainte de căderea serii, iar Seniorul Obştii abia aşteaptă s-ajungă acasă.

― Da, trebuie să plecăm chiar acum, zise Gandalf. Mă tem că-ţi voi lua uşierii. Dar te vei descurca foarte bine şi fără ei.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.