Caderea by Albert Camus

Author:Albert Camus
Language: eng
Format: mobi
Tags: ro
Published: 2010-09-11T21:00:00+00:00

Vă înşelaţi, vaporul merge repede. Dar Zuider Zee e o mare moartă sau aproape. Din pricina malurilor joase, pierdute în ceaţă, nu ştii unde începe şi unde sfârşeşte. Neavând nici un reper, nu putem aprecia viteza. Înaintăm, dar nimic nu se schimbă. Parcă n-am pluti, ci am visa.

În arhipelagul grecesc aveam impresia contrarie. Noi insule răsăreau întruna pe cerul orizontului. Spinarea lor despădurită delimita cerul, malurile stâncoase contrastau limpede cu marea. Nici o confuzie nu era cu putinţă; totul devenea reper în lumina necruţătoare. Şi, de la o insulă la alta, pe micul nostru vapor care înainta leneş, aveam impresia că săltăm zi şi noapte, fără o clipă de răgaz, pe creasta valurilor mărunte şi răcoroase, printre stropi de spumă şi râsete. De atunci, toată Grecia pluteşte la nesfârşit, undeva în mine, la marginea amintirii... Dar văd că am luat-o razna şi devin liric! Vă rog să mă opriţi, dragă prietene!

Dar, fiindcă veni vorba, cunoaşteţi Grecia? Nu? Cu atât mai bine! Ce-am face noi acolo, vă întreb? în acele locuri n-au ce căuta decât sufletele curate. Ştiţi că acolo prietenii se plimbă pe stradă doi câte doi, mână-n mână? Da, femeile rămân acasă, iar pe străzi poţi vedea plimbându-se în sus şi-n jos cu gravitate, ţinându-şi prietenul de mână, bărbaţi în puterea vârstei, respectabili şi purtând mustăţi. În Orient de asemenea, câteodată? E adevărat. Dar spuneţi-mi, aţi îndrăzni să mă ţineţi de mână pe străzile Parisului? Glumesc! Noi avem ţinută, e lucru ştiut, murdăria ne ţine ţepeni, înainte de a ne duce în insulele greceşti ar trebui sa ne spălăm din cap până-n picioare. Acolo aerul e cast, marea şi plăcerea curate. Iar noi...

Să ne aşezăm pe aceste şezlonguri. Ce pâclă! Rămăsesem, cred, la carceră. Da, o să vă spun îndată despre ce-i vorba. După ce m-am zbătut în fel şi chip, după ce-am scos tot ce se putea scoate din atitudinea mea impertinentă, descurajat de atâtea eforturi inutile, am hotărât să renunţ cu totul la societatea bărbaţilor. Nu, nu, n-am căutat o insulă pustie, aşa ceva nu mai există. M-am refugiat în preajma femeilor. Ştiţi, ele nu condamnă cu adevărat nici una din slăbiciunile noastre; mai curând încearcă să ne umilească sau să ne dezarmeze. De aceea, femeia nu-i răsplata războinicului, ci a criminalului. E limanul, adăpostul lui şi de cele mai multe ori e arestat în patul ei. Nu-i oare tot ce ne-a mai rămas din paradisul terestru? Descumpănit, am alergat la adăpostul meu firesc. Dar acum renunţasem la frazele frumoase. Mai jucam puţin, din obişnuinţă; totuşi, nu mai dădeam dovadă de aceeaşi imaginaţie. Mi-e greu s-o mărturisesc, de teamă să nu spun cine ştie ce cuvinte grosolane: mi se pare că în acea vreme am simţit nevoia unei iubiri. Obscen, nu-i aşa? Eram, în orice caz, năpădit de o suferinţa mocnită, de un fel de senzaţie de privaţiune, care m-a făcut mai disponibil şi mi-a îngăduit, atât din nevoie, cât şi din curiozitate, să mă leg mai mult de câteva femei. Fiindcă simţeam nevoia să iubesc şi să fiu iubit, m-am crezut îndrăgostit de-a binelea.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.