Marginea Fundatiei by Isaac Asimov
Author:Isaac Asimov [Asimov, Isaac]
Format: epub, mobi
Tags: ro
Published: 2010-02-26T22:00:00+00:00
12 ― Agentul
43
CONSILIERUL MUNN LI COMPOR nu păru prea sigur de sine când îi întinse mâna lui Trevize.
Trevize se mulţumi să se uite chiorâş la mâna întinsă, apoi spuse ca pentru sine:
― N-am chef să mă trezesc arestat pe-o planetă străină pentru tulburarea liniştii publice, dar s-ar putea s-o fac dacă individul ăsta se apropie de mine.
Compor se opri ca fulgerat, ezită o clipă şi în cele din urmă, după ce privi întrebător către Pelorat, se adresă încet lui Trevize:
― Nu-mi dai şansa de-a explica? Chiar nu vrei să m-asculţi?
Pelorat îi măsură pe amândoi cu privirea şi se încruntă:
― Ce se-ntâmplă, Golan? Nici n-am ajuns bine pe-această lume îndepărtată şi ai şi întâlnit pe cineva cunoscut?
Trevize îl ţintui mohorât pe Compor, dar se întoarse ca să arate că vorbea cu Pelorat:
― Această... fiinţă umană.... aşa s-ar zice la prima vedere, a fost odată, demult, un prieten de-al meu de pe Terminus. Am avut încredere-n el, ca în toţi ceilalţi prieteni ai mei. I-am destăinuit părerile mele, care probabil că nu erau împărtăşite de prea multă lume. El le-a relatat autorităţilor în detaliu, asta-i sigur, şi nici nu s-a deranjat să-mi spună ce făcuse. Din pricina asta, am căzut frumuşel în capcană şi iată-mă exilat. Iar acum, creatura asta vrea să fie recunoscută ca prieten.
Se întoarse către Compor şi-şi trecu degetele prin părul acestuia, deranjându-i buclele:
― Hei, i-ascultă. Am o-ntrebare! Ce cauţi aici? Dintre toate planetele Galaxiei, cum de ţi-ai găsit să vii tocmai pe asta? Şi de ce acum?
Compor, care rămăsese cu mâna întinsă, o lăsă să cadă moale şi zâmbetul îi pieri de pe chip. Aerul de siguranţă care-l caracteriza dispăruse şi acum părea mai tânăr şi copleşit de durere:
― O să-ţi explic, dar de când a-nceput!
Trevize privi în jur:
― Aici? Chiar vrei să-mi povesteşti totul? într-un loc public? Vrei să te snopesc în bătaie aici, după ce-o să-mi înşiri minciuni?
Compor ridică mâinile rugător:
― E cel mai sigur loc, crede-mă. (Apoi, controlându-şi gesturile şi pricepând în cele din urmă ce voia să spună Trevize, adăugă grăbit:) N-are importanţă dacă n-o să mă crezi. O să-ţi spun adevărul. Am ajuns pe planetă la câteva ore după tine şi am verificat deja. Azi e o zi deosebită pe Sayshell. Ziua meditaţiei se cheamă, nu ştiu de ce. Aproape toată lumea stă acasă. Nu vezi ce pustiu e locul ăsta? Doar nu-ţi închipui că aşa-i mereu.
Pelorat dădu din cap aprobator:
― Chiar mă miram de ce-o fi aşa puţină lume. (Se aplecă spre urechea luî Trevize şi-i şopti): De ce nu-l laşi să vorbească, Golan? Nu vezi ce amărât e, săracul, poate-şi cere scuze. Mi se pare nedrept să nu-i acorzi o şansă.
― Doctor Pelorat pare dornic să te-asculte. spuse Trevize. Sunt gata să-i fac pe plac, dar ţi-aş fi recunoscător dacă ai termina repede. S-ar putea ca asta să fie ziua în care o să-mi pierd răbdarea. Dacă toată lumea meditează, am speranţe ca apărătorii legii să nu apară. Poate mâine n-o să mai am norocul ăsta. De ce-aş pierde un asemenea prilej?
Compor spuse cu o voce gâtuită:
― Ascultă, dacă vrei să mă pocneşti, fă-o.
Download
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.
Personalized inhaled bacteriophage therapy for treatment of multidrug-resistant Pseudomonas aeruginosa in cystic fibrosis by unknow(176407)
CONSORT 2025 statement: updated guideline for reporting randomized trials by unknow(84831)
Critical evaluation of the ProfiLER-02 study design and outcomes by Vivek Subbiah & Razelle Kurzrock(84452)
Cardiac gene therapy makes a comeback by Oliver J. Müller & Susanne Hille & Anca Kliesow Remes(84222)
Whisky: Malt Whiskies of Scotland (Collins Little Books) by dominic roskrow(74440)
Unveiling the design rules for tunable emission in graphene quantum dots: A high-throughput TDDFT and machine learning perspective by Şener Özönder & Mustafa Coşkun Özdemir & Caner Ünlü(50894)
A yeast-based oral therapeutic delivers immune checkpoint inhibitors to reduce intestinal tumor burden by unknow(40262)
Covalent hitchhikers guide proteins to the nucleus by Alexander F. Russell & Madeline F. Currie & Champak Chatterjee(40216)
Meet the Authors: Christopher R. Mansfield and Emily R. Derbyshire by Christopher R. Mansfield & Emily R. Derbyshire(40096)
Alkaline-earth metals promote propane dehydrogenation with carbon dioxide through geometric effects: Altering the reaction pathway by unknow(32733)
Induced iron vacancies boosting FeOOH loaded on sustainable Fenton-like collagen fiber membrane for efficient removal of emerging contaminants by unknow(32509)
Efficient electric-field-assisted photochemical conversion of methane to n-propanol exclusively over penetrated TiO2Ti hollow fibers by Guanghui Feng(32454)
Bi2SiO5 nanosheets as piezo-photocatalyst for efficient degradation of 2,4-Dichlorophenol by Hangyu Shi & Yifu Li & Lishan Zhang & Guoguan Liu & Qian Zhang & Xuan Ru & Shan Zhong(32388)
A novel NDIPTA organic heterojunction photocatalyst with built-in electric field for efficient hydrogen production by Jiahui Yang & Baojun Ma & Yongfa Zhu(32362)
Enhanced conversion of methane to liquid-phase oxygenates via hollow ferrite nanotube@horseradish peroxidase based photoenzymatic catalysis by Jun Duan & Shiying Fan & Xinyong Li & Shaomin Liu(32333)
Ordered macroporous superstructure of defective carbon adorned with tiny cobalt sulfide for selective electrocatalytic hydrogenation of cinnamaldehyde by Xiao-Shi Yuan & Sheng-Hua Zhou & San-Mei Wang & Wenbo Wei & Xiaofang Li & Xin-Tao Wu & Qi-Long Zhu(32259)
What's Done in Darkness by Kayla Perrin(27150)
Topological analysis of non-conjugated ethylene oxide cored dendrimers decorated with tetraphenylethylene: Insights from degree-based descriptors using the polynomial approach by A Theertha Nair & D Antony Xavier & Annmaria Baby & S Akhila(26526)
Investigation of mechanical and self-healing properties of hydroxyl-terminated polybutadiene functionalized with 2-ureido-4-pyrimidinone by Mohsen Kazazi & Mehran Hayaty & Ali Mousaviazar(26460)